marți, 30 iunie 2020

Canon


te-am rănit

cu o rază de soare

irisul s-a zbătut

între verde și brun

lăcrimă

cascadă-n amonte

limpezi

sorginți pământene

te-am rănit

cu o rază de gând

sufocate răsărișuri

de aduceri aminte

te-am rănit

cu o vorbă

ca focul

vibrantă

în sunet de adio

spre vovedenie

 

***

 

© Constanța-Doina Spilca

 

***

 

Text din grupajul „Canon între infinit și neant” publicat în Revista „Logos și Agape”, Redactor șef, Mariana Gurza

 

 

 

vineri, 26 iunie 2020

Schiță

de ce scriu?

de aceea!!!

de cealaltă!!!

din cauză

sau datorită

din vină

sau căință

de transcendent

sau mediocrul…

empiricesc

șaradă?

de fapt…

de mac

și curcubeu

***

Copyright © Constanța-Doina Spilca

***

Text din grupajul „Crochiuri spre Sine” publicat în Revista „Logos și Agape”, Redactor șef, Mariana Gurza


joi, 25 iunie 2020

Aspirație


nu ești tu

așa cum crezi

ci așa cum te observ

cum te nasc

în sinea mea

procreez

iubire

din uri

de întuneric visceral

lumină

din botnițe

de gânduri ucigașe

speranțe

din colcăit de moarte

printre năpârci înveninate

Universul

se generează în mine

zel

spiritual

solar

 

***

 

Copyright © Constanța-Doina Spilca

 

***

 

Text din grupajul „Crochiuri spre Sine” publicat în Revista „Logos și Agape”, Redactor șef, Mariana Gurza

 


marți, 23 iunie 2020

Mirabilia Sinelui

e puțin până departe?

e mult până aproape?

e puțin până la stele?

e mult până mai ieri?

e mult până spre Sine

și atât de puțin

spre deșertăciune

***

Copyright © Constanța-Doina Spilca

***

Text din grupajul „Crochiuri spre Sine” publicat în Revista „Logos și Agape”, Redactor șef, Mariana Gurza


sâmbătă, 20 iunie 2020

„Bolovăniș” și „Poem” în catalană

„Bolovăniș” și „Poem” (fragment din „De ce?”), traduse în catalană de Pere Bessó






***



miercuri, 17 iunie 2020

Bolovăniș

bolovănișul din nouri

ghilotinează raza de soare

însângerează azuriul

torențial

netezește circumvoluțiuni

pietrifică

pulsații vitale

inervează

stana de piatră

spre glezne abulice

***

Copyright © Constanța-Doina Spilca

***

Text din grupajul „Gânduri șoptite” publicat în Revista „Logos și Agape”, Redactor șef, Mariana Gurza, Revista „Armonii Culturale”

 ***

Revista „Logos și Agape”

Revista „Armonii Culturale”



sâmbătă, 13 iunie 2020

Îndurare!


iertare

nu pot

pătrunde taina

șoaptei din vis

de sub sudoarea

coșmarului

șopotul

din roiul de stele

susurul astrului rece

nevolnic

de lumi pământene

freamătul palid

desțelenite

nisipuri mișcătoare

de crâmpeie de viață

 

***

 

© Constanța-Doina Spilca

 

***

 

Text din grupajul „Gânduri șoptite” Text din grupajul „Gânduri șoptite” publicat în Revista „Logos și Agape”, Redactor șef, Mariana Gurza, Revista „Armonii Culturale”

 


joi, 11 iunie 2020

Gândul

e liniște

nămoloasă

cu plumb

de sofisme

țipă

pantomimic

de dincolo de căluș

doar

gândul

în chinurile facerii

gândul

de iubire

înrourată

printre gene-n

răsăriș

gândul ziditor

spre adâncul din noi

și ramurile înmugurite

în dăruirea

spre alții

gândul cuvios

în rugă

spre aura celestă

***

Copyright © Constanța-Doina Spilca

***

Text din grupajul „Gânduri șoptite” publicat în Revista „Logos și Agape”, Redactor șef, Mariana Gurza și Revista Armonii Culturale

 


luni, 8 iunie 2020

Pribegie


pribeagă

spre mine însămi

străină de viitorie

cu ulițe spre nicăieri

cu mărăcini uscați

bezmeticiți

de iasca de iubire

cu intersecții

încâlcite de vertij

în clocot sufletesc

atemporal

***

Copyright © Constanța-Doina Spilca

***

Text din grupajul „Griuri de cireșar” publicat în Revista „Logos și Agape”, Redactor șef, Mariana Gurza și Revista „Armonii Culturale”

***

Revista Logos și Agape

 Revista Armonii Culturale

 

 


vineri, 5 iunie 2020

Cireșe amare


se tânguie

coaja de cireș

se spulberă albul

din floarea

stearpă de stamine

se uită

roșul iubirii

din inimă de fruct

în scâncet

de griuri amare

în jelanie

de soare

mereu

în asfințit

 

***

 © Constanța-Doina Spilca

***

Text din grupajul „Griuri de cireșar” publicat în Revista „Logos și Agape”, Redactor șef, Mariana Gurza, Revista „Armonii Culturale” și citit la „Radio Romantic cu Armonie și Bucurie” de Mioara Hususan, realizator


***

Revista „Logos și Agape”




marți, 2 iunie 2020

Pervertire


aurora

dansul strămoșilor

la porțile soarelui

se înnegurează

în nou

în alt început

în

venin subliminal

hipnoză cârmuitoare

mieros sâsâindă

spre…

pustietatea înghețată…

în șiruri…

inuiți neputincioși

 

***

 

Copyright © Constanța-Doina Spilca

 

***

 

Text din grupajul „Griuri de cireșar” publicat în Revista „Logos și Agape”, Redactor șef, Mariana Gurza și Revista „Armonii Culturale”