miercuri, 29 decembrie 2021

OFRANDA LITERARĂ, Anul II, nr. 5 – 6 (10 – 11), București, 2021, Liana Nicolae, Director, Ioan Popoiu, Redactor șef


Ofrandă cugetătorilor de frumos!

Onorare cu lacrima emoției, scriitoarea Emilia Țuțuianu în dialog cu „icoana vie”, Mariana Gurza!











 

vineri, 24 decembrie 2021

Bucurie, nașterea luminii hristice!

 

colindul cu nașterea luminii hristice în fiecare din noi

colind de cumințenia sufletului

aninat de cetina verde-speranță

cu irizații-bucurii

colind cu nădejdea de bine și iubire

colind de sănătate și belșug

***

plugușorul vremii

se petrece

prin brazdă de rid

amețitor

în morișcă de destin

în iureș prin albastrul Geei

petreceți

că ...

ne petrecem

 ***

La mulți ani!

 

© Doina Spilca

 

miercuri, 1 decembrie 2021

Români de pretutindeni, la mulți ani în BUNĂ ÎNȚELEGERE!


Măicuță!

 

Țară

Măicuță

râurează fierea pe prund

plouă neghină pe miriști

pârjolul înfioară pădurea

pustiul seacă suflarea

Țară

Măicuță

nu risipi Unirea

nu învrăjbi Omenia

nu adăsta depravarea

nu hingheri Iubirea

pe arginți

de la lotru

 

© Constanța – Doina Spilca

 

din Antologia „Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni”, volumul I, coordonator, Mioara Hususan, Editura „Singur”, 2017