duminică, 26 ianuarie 2020

Ancestru



e o iluzie
sunt pădure
și îmi șuieră vânt pustiitor
printre crengile
dezgolite
de lacrimi de gheață,
înghesuind noaptea crivățului de bocet stelar
printre muguri de verde speranță

sunt aici
sau
sunt departe
este vis
ori
realitate?

sunt ...
doar
un ram ancestral
ale cărui inele
scrijelesc
existența
cu mugur
cu rod
de iubire
cu sterp
cu pustiu
și canon

***

Copyright © Constanța-Doina Spilca
           

luni, 13 ianuarie 2020

Primenire

stropii de ploaie
se rânduiesc
în ropot de durere
prin jgheaburi carnale
în pârjol
purificator
peste carii
în absolut

***

Copyright © Constanța-Doina Spilca

***

Revista Logos și Agape

Revista Armonii Culturale