Despre filmul „Drumul nostru – militarismul” de Ben Todică
Sunt
omul din fața ecranului care privește și înțelege filmul, nu după canoanele
artei cinematografice, ci după propriile-mi trăiri născute din fascinația
peliculei.
Unii
ierarhizează realizările cinematografice după locul de zidire a artei, în
filmul occidental și filmul socialist, estic. Supremația pare să fie deținută
de filmul vestic. Iubesc și cred în filmul estic, fără a nega o posibilă doză
de subiectivism. Filmul estic era realizat cu mijloace artistice. Era pelicula
metaforei, care incita imaginația privitorului. Unii vestici, când văd un film
din socialism, preconceput îl declară neinteresant și nu au răbdarea să urmărească
realizarea artistică. O parte din filmele occidentale mi se par comerciale,
fruste, la care nu prea ai ce „citi printre rânduri”, care trăiesc prin clișee.
Mulți sunt
sclavii logicii binare, supersimplificatoare: capitalism versus socialism. Nu
mai sesizăm nuanțele și discutăm la general despre socialism. Nu prea mai facem
diferența dintre socialismul totalitar (unii teoreticieni ruși îl numesc „de
cazarmă”) și socialismul democratic.
Vremurile
vin ca tăvălugul peste noi cu o viteză amețitoare și nu mai avem tihna creării
și a receptării. Muzica tinde să devină un zgomot de fond pentru alte
activități, iar filmele sunt pretexte pentru nevoia de pop-corn.
În
tot acest iureș, ARTISTUL își păstrează verticalitatea, respectul față de sine
și de cultura adevărată.
Ben
Todică este omul de cultură care, cu demnitate, a rezistat tăvălugului și a
reușit să spargă falsele bariere ale culturilor est – vest și să devină OMUL
celor două culturi sinergice.
În
creația cinematografică „Drumul nostru – militarismul”, cineastul, prin har, se
ridică deasupra filmelor documentare reci și le însuflețește, le transpune în
adevărate bijuterii artistice, care transmit multă emoție.
Filmul
lui Ben Todică rememorează istoria adevarată, cu sinceritate, cu naturalețe și
ridică particularul, Ciudanovița copilăriei, la UNIVERSAL.
Pelicula
cinematografică este modul artistului de a avertiza asupra pericolului nuclear,
a militarismului, de a învăța din greșeli, de a trezi conștiințe. Militantismul
autorului reprezintă arma spirituală pentru salvarea planetei.
Artistul
nu privește cu mânie în urmă, doar semnalează cu o ușoară tristețe a metaforei:
„ – De la Cernobâl îți cad
dinții?
– Da,...Dacă nu-ți ții gura”.
Imaginile aduc
în prim – plan „dinții” copilei, persoanei mature si ai lui nenea Tibi,
sugerându-ne devenirea noastră. Aparatul de filmat se oprește pe zâmbetul de pe
chipul copilului. Balansul leagănului devine lent, parcă pentru a prelungi această
perioadă a vieții, inocența copilăriei. Dar intervine, foarte sugestiv, sunetul
lugubru, „vine lupul”, cadrul cu pădurea de pe munte. Această scena redă
nefastul din istoria minelor de uraniu (particular) si „nefastul universal” care
poate neantiza viața.
Același
sunet ne alarmează și în imaginea copilei cu moneda în mână. Cineastul ne sugerează
să reflectăm asupra supremației banilor în viața noastră. Unora banii le
pervertesc conștiințele, lăsându-se guvernați de mercantilism și nu de valorile
morale, de educație. Banul este idolatrizat, a devenit valoarea supremă a
planetei. Uităm că banul, ca simbol, are o valoare materială, că este răsplata
muncii noastre și nu un mijloc de vânzare – cumpărare a sufletelor.
Cu
câtă demnitate vorbește nenea Tibi despre munca lui. Iată, munca „zidește” și
caractere, chiar dacă era în perioada socialismului.
În
filmul lui Todică, unii oameni sunt la muncă, unii pe terasă „introduc aer în
pahar”. Toți scormonim în hățișul vieții (metafora imaginilor cu găinile). Iar
acest hățiș, la nivel mondial, este o imagine a discrepanței dintre zonele
bogate, puternic dezvoltate, cu înaltă tehnologie și cele sărace, slab
dezvoltate. Ce bine a surprins aparatul de filmat al lui Todică această tristă
realitate in cadrul cu porcii și antena digitală!
Marele
merit al filmului lui Ben Todică este acela că nu îngrădește imaginația
privitorului ci, din contră, o stimulează!
Filmul
este un strigăt, este pledoaria ființării, repetabila emoție a ciclului vieții (nașterea,
maturitatea, senectutea), vremelnicia terestră a ființelor și speranța în
perenitatea planetei. Unii se duc, unii se nasc, alții se duc, alții se
nasc,...
Constanța - Doina Spilca
Constanța - Doina Spilca