Despre filmul "Drumul nostru - militarismul" de Ben Todică

Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Vremelnicia pământeană de Constanța – Doina Spilca Despre filmul "Drumul nostru - militarismul" de Ben Todică Sunt omul din fața ecranului care privește și înțelege filmul, nu după canoanele artei cinematografice, ci după propriile-mi trăiri născute din fascinația peliculei. Unii ierarhizează realizările cinematografice după locul de zidire a artei, în filmul occidental și filmul socialist, estic. Supremația pare să fie deținută de filmul vestic. Iubesc și cred în filmul estic, fără a nega o posibilă doză de subiectivism. Filmul estic era realizat cu mijloace artistice. Era pelicula metaforei, care incita imaginația privitorului. Unii vestici, când văd un film din socialism, preconceput îl declară neinteresant și nu au răbdarea să urmărească realizarea artistică. O parte din filmele occidentale mi se par comerciale, fruste, la care nu prea ai ce „citi printre rânduri”, care trăiesc prin clișee. Mulți sunt sclavii logicii binare, supersimplificatoare: capitalism versus socialism. Nu mai sesizăm nuanțele și discutăm la general despre socialism. Nu prea mai facem diferența dintre socialismul totalitar (unii teoreticieni ruși îl numesc „de cazarmă”) și socialismul democratic. In tot acest iureș, ARTISTUL își păstrează verticalitatea, respectul față de sine și de cultura adevărată. Ben Todică este omul de cultură care, cu demnitate, a rezistat tăvălugului și a reușit să spargă falsele bariere ale culturilor est – vest și să devină OMUL celor două culturi sinergice. În creația cinematografică „Drumul nostru – militarismul”, cineastul, prin har, se ridică deasupra filmelor documentare reci și le însuflețește, le transpune în adevărate bijuterii artistice, care transmit multă emoție. Filmul lui Ben Todică rememorează istoria adevarată, cu sinceritate, cu naturalețe și ridică particularul, Ciudanovița copilăriei, la UNIVERSAL. Pelicula cinematografică este modul artistului de a avertiza asupra pericolului nuclear, a militarismului, de a învăța din greșeli, de a trezi conștiințe. Militantismul autorului reprezintă arma spirituală pentru salvarea planetei. Artistul nu privește cu mânie în urmă, doar semnalează cu o ușoară tristețe a metaforei: „ – De la Cernobâl îți cad dinții?   – Da,...Dacă nu-ți ții gura”. Imaginile aduc în prim – plan „dinții” copilei, persoanei mature si ai lui nenea Tibi, sugerându-ne devenirea noastră. Aparatul de filmat se oprește pe zâmbetul de pe chipul copilului. Balansul leagănului devine lent, parcă pentru a prelungi această perioadă a vieții, inocența copilăriei. Dar intervine, foarte sugestiv, sunetul lugubru, „vine lupul”, cadrul cu pădurea de pe munte. Această scena redă nefastul din istoria minelor de uraniu (particular) si „nefastul universal” care poate neantiza viața.  Același sunet ne alarmează și în imaginea copilei cu moneda în mână. Cineastul ne sugerează să reflectăm asupra supremației banilor în viața noastră. Unora banii le pervertesc conștiințele, lăsându-se guvernați de mercantilism și nu de valorile morale, de educație. Banul este idolatrizat, a devenit valoarea supremă a planetei. Uităm că banul, ca simbol, are o valoare materială, că este răsplata muncii noastre și nu un mijloc de vânzare – cumpărare a sufletelor. Cu câtă demnitate vorbește nenea Tibi despre munca lui. Iată, munca „zidește” și caractere, chiar dacă era în perioada socialismului. În filmul lui Todică, unii oameni sunt la muncă, unii pe terasă „introduc aer în pahar”. Toți scormonim în hățișul vieții (metafora imaginilor cu găinile). Iar acest hățiș, la nivel mondial, este o imagine a discrepanței dintre zonele bogate, puternic dezvoltate, cu înaltă tehnologie și cele sărace, slab dezvoltate. Ce bine a surprins aparatul de filmat al lui Todică această tristă realitate in cadrul cu porcii și antena digitală! Marele merit al filmului lui Ben Todică este acela că nu îngrădește imaginația privitorului ci, din contră, o stimulează! Filmul este un strigăt, este pledoaria ființării, repetabila emoție a ciclului vieții (nașterea, maturitatea, senectutea), vremelnicia terestră a ființelor și speranța în perenitatea planetei. Unii se duc, unii se nasc, alții se duc, alții se nasc... Constanța – Doina Spilca Episodul poate fi vizionat aici

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Revista Agero Ž ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)

Vremelnicia pământeană

                               

Despre filmul „Drumul nostru – militarismul” de Ben Todică

         Sunt omul din fața ecranului care privește și înțelege filmul, nu după canoanele artei cinematografice, ci după propriile-mi trăiri născute din fascinația peliculei.

            Unii ierarhizează realizările cinematografice după locul de zidire a artei, în filmul occidental și filmul socialist, estic. Supremația pare să fie deținută de filmul vestic. Iubesc și cred în filmul estic, fără a nega o posibilă doză de subiectivism. Filmul estic era realizat cu mijloace artistice. Era pelicula metaforei, care incita imaginația privitorului. Unii vestici, când văd un film din socialism, preconceput îl declară neinteresant și nu au răbdarea să urmărească realizarea artistică. O parte din filmele occidentale mi se par comerciale, fruste, la care nu prea ai ce „citi printre rânduri”, care trăiesc prin clișee.

Mulți sunt sclavii logicii binare, supersimplificatoare: capitalism versus socialism. Nu mai sesizăm nuanțele și discutăm la general despre socialism. Nu prea mai facem diferența dintre socialismul totalitar (unii teoreticieni ruși îl numesc „de cazarmă”) și socialismul democratic.

            Vremurile vin ca tăvălugul peste noi cu o viteză amețitoare și nu mai avem tihna creării și a receptării. Muzica tinde să devină un zgomot de fond pentru alte activități, iar filmele sunt pretexte pentru nevoia de pop-corn.

            În tot acest iureș, ARTISTUL își păstrează verticalitatea, respectul față de sine și de cultura adevărată.

            Ben Todică este omul de cultură care, cu demnitate, a rezistat tăvălugului și a reușit să spargă falsele bariere ale culturilor est – vest și să devină OMUL celor două culturi sinergice.

            În creația cinematografică „Drumul nostru – militarismul”, cineastul, prin har, se ridică deasupra filmelor documentare reci și le însuflețește, le transpune în adevărate bijuterii artistice, care transmit multă emoție.

            Filmul lui Ben Todică rememorează istoria adevarată, cu sinceritate, cu naturalețe și ridică particularul, Ciudanovița copilăriei, la UNIVERSAL.

            Pelicula cinematografică este modul artistului de a avertiza asupra pericolului nuclear, a militarismului, de a învăța din greșeli, de a trezi conștiințe. Militantismul autorului reprezintă arma spirituală pentru salvarea planetei.

            Artistul nu privește cu mânie în urmă, doar semnalează cu o ușoară tristețe a metaforei:

„ – De la Cernobâl îți cad dinții?

  – Da,...Dacă nu-ți ții gura”.

Imaginile aduc în prim – plan „dinții” copilei, persoanei mature si ai lui nenea Tibi, sugerându-ne devenirea noastră. Aparatul de filmat se oprește pe zâmbetul de pe chipul copilului. Balansul leagănului devine lent, parcă pentru a prelungi această perioadă a vieții, inocența copilăriei. Dar intervine, foarte sugestiv, sunetul lugubru, „vine lupul”, cadrul cu pădurea de pe munte. Această scena redă nefastul din istoria minelor de uraniu (particular) si „nefastul universal” care poate neantiza viața.

            Același sunet ne alarmează și în imaginea copilei cu moneda în mână. Cineastul ne sugerează să reflectăm asupra supremației banilor în viața noastră. Unora banii le pervertesc conștiințele, lăsându-se guvernați de mercantilism și nu de valorile morale, de educație. Banul este idolatrizat, a devenit valoarea supremă a planetei. Uităm că banul, ca simbol, are o valoare materială, că este răsplata muncii noastre și nu un mijloc de vânzare – cumpărare a sufletelor.

            Cu câtă demnitate vorbește nenea Tibi despre munca lui. Iată, munca „zidește” și caractere, chiar dacă era în perioada socialismului.

            În filmul lui Todică, unii oameni sunt la muncă, unii pe terasă „introduc aer în pahar”. Toți scormonim în hățișul vieții (metafora imaginilor cu găinile). Iar acest hățiș, la nivel mondial, este o imagine a discrepanței dintre zonele bogate, puternic dezvoltate, cu înaltă tehnologie și cele sărace, slab dezvoltate. Ce bine a surprins aparatul de filmat al lui Todică această tristă realitate in cadrul cu porcii și antena digitală!

            Marele merit al filmului lui Ben Todică este acela că nu îngrădește imaginația privitorului ci, din contră, o stimulează!

            Filmul este un strigăt, este pledoaria ființării, repetabila emoție a ciclului vieții (nașterea, maturitatea, senectutea), vremelnicia terestră a ființelor și speranța în perenitatea planetei. Unii se duc, unii se nasc, alții se duc, alții se nasc,...

Constanța - Doina Spilca