duminică, 22 decembrie 2019
miercuri, 18 decembrie 2019
Alb inert
bisturiul criogenat
incizează
căușul ruginiu
al suspinului terian
înfrigurând
șira nervurilor
chircite
în funii de nea
care înnoadă
o serie de abaculi
în glaciațiune
iar soarele
sub lințoliu
moare-n
solstițiu
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
marți, 29 octombrie 2019
Penelopă autumnală
toamna – penelopă
încă
țese
giulgiul verii
borangic
din fire
de ploaie
în corn
de lună nouă
pe o urzeală
de iubire
caldă
blândă
izbăvitoare
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
luni, 28 octombrie 2019
sâmbătă, 26 octombrie 2019
Distonanță
te strig
țipătul
se toarce
din doină
de iubire
amintire
dor
se tânguie
spre
altă vâltoare
izbindu-se
de orizont
în țăndări
mute
reci
miercuri, 16 octombrie 2019
Genune
în zori
e prea târziu
pentru soarele
asfințind în abisal
în introspecție kafkaiană.
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
duminică, 1 septembrie 2019
Vara se prefiră în toamnă
vara
oftează decrepită
agonizând clorofila
cu plete – mătase
dărăcite în câlți
de vântul
șuierând
prin pănuși gălbejite
cu brațe noduroase
dizgrațios dezgolite
de pețioli
și triluri măiastre
cu mersul greoi
șovăind
prin colburi de frunze
amnezice de verde
oblăduind
un greier
furnicat
de viitorul glacial
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
sâmbătă, 17 august 2019
Revista de cultură și artă „Magazin LED Force”
Vă invit să lecturați Revista de cultură și artă „Magazin LED Force”, director general, Cristian Arsenoi.
Onorată că-mi regăsesc textele
publicate în paginile revistei (137, 138, 139).
marți, 13 august 2019
Transcendent
umbra șoaptei
sihăstrită în neant
țipă
în lacrimă
pe caldarâm
zdrobindu-se
aridă de suflare
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
***
Textul apare și în blogul lui Ben Todică.
Revista Logos și Agape
Textul apare și în blogul lui Ben Todică.
Revista Logos și Agape
sâmbătă, 1 iunie 2019
Copilărie
mi-e dor
să mă nasc
la senectute
și ...
apoi ...
să învăț
tabla înmulțirii
de zâmbete și bucurii
șotronul
printre năzdrăvănii
zborul
în scrânciob
spre năzuințe
iubirea
la sânul candorii
în ritm
de murmur matern
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
marți, 28 mai 2019
Irizație
ziua de mâine
e o amintire
înainte
de a miji
din taina stelară
e un sloi
plutind în derivă
geruind lumina
prin refracție
în caleidoscop
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
sâmbătă, 20 aprilie 2019
© Ioan POPOIU: „Să nu ne rinocerizăm” – Interviu cu Doina SPILCA
Ioan POPOIU: Aș vrea să-ți mulțumesc, mai întâi, pentru bunăvoința
de a răspunde întrebărilor acestui interviu, în numele cititorilor revistei
LOGOS ȘI AGAPE.
Cum au fost copilăria și
adolescența?
Doina SPILCA: Ursitoarea a fost trimisa Euterpei, m-a ursit cu
hobby-uri. Copilăria și adolescența s-au dus. De cele ce s-au dus, numai de
bine!
Ioan POPOIU: Acum ai început să scrii versuri?
Doina SPILCA: Versuri? Doar gânduri, semne de carte pentru fiecare
filă de suflet, vârf de peniță într-un insectar de viață.
Ioan POPOIU: Cum este „dulcea pasăre a tinereții”?
Doina SPILCA: Răzvrătire – candoare.
Ioan POPOIU: Unde începe maturitatea?
Doina SPILCA: În plan spiritual.
Ioan POPOIU: Există un secret al existenței care ne-ar face
fericiți?!
Doina SPILCA: Ne vom petrece spre lut căutând „secretul”, ne vom
lamenta mereu că-i tainic și nu-l găsim. De ce-l ferecăm „secret”, de ce nu-l
numim sănătate, spiritualitate, senin, zâmbet, normalitate?
Ioan POPOIU: Să vorbim despre poezie! Cum definești poezia?
Doina SPILCA: Esențializare, Univers în bob de slovă.
Ioan POPOIU: Literatura, arta, poezia ce loc ocupă în viața
noastră?
Doina SPILCA: Locul pe care îl oferim noi.
Ioan POPOIU: Îți place Shakespeare?!
Doina SPILCA: E imposibil să nu-mi placă Shakespeare. E imposibil
să nu-mi placă Eminescu.
Ioan POPOIU: De ce vibrăm atât la ROMEO ȘI JULIETA?!
Doina SPILCA: Emoționează mitul iubirii sacre, jertfa supremă și,
de ce nu, „armonia antonimului” junețe – maturitate.
Ioan POPOIU: Și HAMLET? Am putea trăi fără prințul nefericit al
Nordului?!
Doina SPILCA: Nu trăim fără el. Și noi ezităm între suspiciune și
certitudine.
Ioan POPOIU: Cum percepi poezia ta?
Doina SPILCA: Alean, taină, dodii, griuri.
Ioan POPOIU: Ai un mesaj anume?
Doina SPILCA: Să nu ne rinocerizăm.
Ioan POPOIU: Publici puțin, ești foarte discretă, de ce?
Doina SPILCA: Tac atunci când nimic nu am a spune.
Ioan POPOIU: Poezia ar putea salva lumea?
Doina SPILCA: Poezia ar salva lumea dar … lumea nu dorește să
salveze poezia.
Ioan POPOIU: Cum vezi viitorul nostru, al oamenilor? Mai există
viitor?
Doina SPILCA: Dacă vom rămâne solari în lumea glacială.
Ioan POPOIU: Doina, în încheiere, te rog să ne spui cum te vezi tu?
Cine este Doina Spilca?!
Doina SPILCA: Confortabil ca observator – disconfort în prim-plan.
***
A consemnat,
Ioan POPOIU
19 aprilie 2019
***
Interviu preluat din Revista Logos și Agape
miercuri, 10 aprilie 2019
Nonlumină
radiografia viețuirii
pe șevaletul Universului
țipă în negru
cu pleoape grele
de gene împletite
în odgon – pendul
al inimii ticăit
în ritm de smoală
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
duminică, 24 martie 2019
Martie de toamnă
e martie
de toamnă
seninul se zgribulește
înnegurând o rază
încremenind un zâmbet
cernind tot orizontul
iartă-mi amintirea
ce nu poate uita
iartă-mi iubirea
de dincolo
de lacrimă
iartă-mi șoapta
stinsă în suspin
iartă-mi toamna
din șnur
de mărțișor
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
marți, 19 februarie 2019
Reflecţie de viaţă
vârf de peniță
dăltuind gânduri
printre muchii obtuze
de foi
boțite temporar
colbăite
în orizonturi temporale
foi
inert – ghemotoace
rememorând
un copac
descompus
în elementele-i primare
inele
concentric armonice
logodnă pe viață
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
***
Text apărut în Revista Logos șiAgape
vineri, 8 februarie 2019
Cuvântul
a fost
cuvântul
cuvântul
s-a destrămat în vorbă
vorba
s-a destrămat în palavră
palavra
s-a prăvălit
în consoane
îmbeznând
alb de mesteceni
vocalele
Armonii
Epopeice în
Iederi
Onirice,
Unduiesc alb
prin negrul
consoanei
legând
consonant
cuvinte
ce irump
reflexii
pe alb de mesteacăn
iubire
lumină
viitor
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
***
Text apărut în revista Logos șiAgape
duminică, 3 februarie 2019
Enigme
uvertură,
tâmplele – percuție
vertij
tam – tam tribal
corzile inimii
capricii
sub arcuș Paganini
cadență-n destin
bubuind beethovenian
și ...
apoi ...
sacâz
ace conifere
în leagăn
de
Brahms
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
joi, 31 ianuarie 2019
Vremelnicie
ispășim vremelnicia
gârbovind
printre dureri și nevoi
orbecăind
spre sori din sclipici
zâmbind
prin lacrimă
de candelă
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
duminică, 20 ianuarie 2019
Efemeridă
și ...
s-a făcut lumină
stalactită
spre boțul de lut
și ...
s-au răsfirat
sâmburi de măr
iar
boțul cunoaște
și bine,
și rău,
și frumos
și stihie
și spini de întuneric
și raze de lauri
cu aripi
de păsări călătoare
cu bilete
... doar ...
dus
... spre lumină
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
vineri, 4 ianuarie 2019
Poezia de dragoste
... e hiperbola
ambroziei
al zeilor nectar
din ideal
ori
abandonul
din real
dar ...
nu-i
ambrozia pârloagelor
și
nu-i dulcegărie
în
rimă diabet
***
Copyright © Constanța-Doina Spilca
***
Text apărut în revista Logos și agape