miercuri, 1 iulie 2015
marți, 31 ianuarie 2012
Despre filmul "Drumul nostru - militarismul" de Ben Todică
 |
| Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
Vremelnicia pământeană
de Constanța – Doina Spilca
Despre filmul "Drumul nostru - militarismul" de
Ben Todică
Sunt omul din fața ecranului care privește și înțelege filmul, nu după canoanele artei cinematografice, ci după propriile-mi trăiri născute din fascinația peliculei.
Unii ierarhizează realizările cinematografice după locul de zidire a artei, în filmul occidental și filmul socialist, estic. Supremația pare să fie deținută de filmul vestic. Iubesc și cred în filmul estic, fără a nega o posibilă doză de subiectivism. Filmul estic era realizat cu mijloace artistice. Era pelicula metaforei, care incita imaginația privitorului. Unii vestici, când văd un film din socialism, preconceput îl declară neinteresant și nu au răbdarea să urmărească realizarea artistică. O parte din filmele occidentale mi se par comerciale, fruste, la care nu prea ai ce „citi printre rânduri”, care trăiesc prin clișee.
Mulți sunt sclavii logicii binare, supersimplificatoare: capitalism versus socialism. Nu mai sesizăm nuanțele și discutăm la general despre socialism. Nu prea mai facem diferența dintre socialismul totalitar (unii teoreticieni ruși îl numesc „de cazarmă”) și socialismul democratic.
In tot acest iureș, ARTISTUL își păstrează verticalitatea, respectul față de sine și de cultura adevărată.
Ben Todică este omul de cultură care, cu demnitate, a rezistat tăvălugului și a reușit să spargă falsele bariere ale culturilor est – vest și să devină OMUL celor două culturi sinergice.
În creația cinematografică „Drumul nostru – militarismul”, cineastul, prin har, se ridică deasupra filmelor documentare reci și le însuflețește, le transpune în adevărate bijuterii artistice, care transmit multă emoție.
Filmul lui Ben Todică rememorează istoria adevarată, cu sinceritate, cu naturalețe și ridică particularul, Ciudanovița copilăriei, la UNIVERSAL.
Pelicula cinematografică este modul artistului de a avertiza asupra pericolului nuclear, a militarismului, de a învăța din greșeli, de a trezi conștiințe. Militantismul autorului reprezintă arma spirituală pentru salvarea planetei.
Artistul nu privește cu mânie în urmă, doar semnalează cu o ușoară tristețe a metaforei:
„ – De la Cernobâl îți cad dinții?
– Da,...Dacă nu-ți ții gura”.
Imaginile aduc în prim – plan „dinții” copilei, persoanei mature si ai lui nenea Tibi, sugerându-ne devenirea noastră. Aparatul de filmat se oprește pe zâmbetul de pe chipul copilului. Balansul leagănului devine lent, parcă pentru a prelungi această perioadă a vieții, inocența copilăriei. Dar intervine, foarte sugestiv, sunetul lugubru, „vine lupul”, cadrul cu pădurea de pe munte. Această scena redă nefastul din istoria minelor de uraniu (particular) si „nefastul universal” care poate neantiza viața.
Același sunet ne alarmează și în imaginea copilei cu moneda în mână. Cineastul ne sugerează să reflectăm asupra supremației banilor în viața noastră. Unora banii le pervertesc conștiințele, lăsându-se guvernați de mercantilism și nu de valorile morale, de educație. Banul este idolatrizat, a devenit valoarea supremă a planetei. Uităm că banul, ca simbol, are o valoare materială, că este răsplata muncii noastre și nu un mijloc de vânzare – cumpărare a sufletelor.
Cu câtă demnitate vorbește nenea Tibi despre munca lui. Iată, munca „zidește” și caractere, chiar dacă era în perioada socialismului.
În filmul lui Todică, unii oameni sunt la muncă, unii pe terasă „introduc aer în pahar”. Toți scormonim în hățișul vieții (metafora imaginilor cu găinile). Iar acest hățiș, la nivel mondial, este o imagine a discrepanței dintre zonele bogate, puternic dezvoltate, cu înaltă tehnologie și cele sărace, slab dezvoltate. Ce bine a surprins aparatul de filmat al lui Todică această tristă realitate in cadrul cu porcii și antena digitală!
Marele merit al filmului lui Ben Todică este acela că nu îngrădește imaginația privitorului ci, din contră, o stimulează!
Filmul este un strigăt, este pledoaria ființării, repetabila emoție a ciclului vieții (nașterea, maturitatea, senectutea), vremelnicia terestră a ființelor și speranța în perenitatea planetei. Unii se duc, unii se nasc, alții se duc, alții se nasc...
Constanța – Doina Spilca
Episodul poate fi vizionat aici
|
 |
Revista Agero Ž ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland
Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)
|
joi, 26 ianuarie 2012
Vremelnicia pământeană
Despre filmul „Drumul nostru – militarismul” de Ben Todică
Sunt
omul din fața ecranului care privește și înțelege filmul, nu după canoanele
artei cinematografice, ci după propriile-mi trăiri născute din fascinația
peliculei.
Unii
ierarhizează realizările cinematografice după locul de zidire a artei, în
filmul occidental și filmul socialist, estic. Supremația pare să fie deținută
de filmul vestic. Iubesc și cred în filmul estic, fără a nega o posibilă doză
de subiectivism. Filmul estic era realizat cu mijloace artistice. Era pelicula
metaforei, care incita imaginația privitorului. Unii vestici, când văd un film
din socialism, preconceput îl declară neinteresant și nu au răbdarea să urmărească
realizarea artistică. O parte din filmele occidentale mi se par comerciale,
fruste, la care nu prea ai ce „citi printre rânduri”, care trăiesc prin clișee.
Mulți sunt
sclavii logicii binare, supersimplificatoare: capitalism versus socialism. Nu
mai sesizăm nuanțele și discutăm la general despre socialism. Nu prea mai facem
diferența dintre socialismul totalitar (unii teoreticieni ruși îl numesc „de
cazarmă”) și socialismul democratic.
Vremurile
vin ca tăvălugul peste noi cu o viteză amețitoare și nu mai avem tihna creării
și a receptării. Muzica tinde să devină un zgomot de fond pentru alte
activități, iar filmele sunt pretexte pentru nevoia de pop-corn.
În
tot acest iureș, ARTISTUL își păstrează verticalitatea, respectul față de sine
și de cultura adevărată.
Ben
Todică este omul de cultură care, cu demnitate, a rezistat tăvălugului și a
reușit să spargă falsele bariere ale culturilor est – vest și să devină OMUL
celor două culturi sinergice.
În
creația cinematografică „Drumul nostru – militarismul”, cineastul, prin har, se
ridică deasupra filmelor documentare reci și le însuflețește, le transpune în
adevărate bijuterii artistice, care transmit multă emoție.
Filmul
lui Ben Todică rememorează istoria adevarată, cu sinceritate, cu naturalețe și
ridică particularul, Ciudanovița copilăriei, la UNIVERSAL.
Pelicula
cinematografică este modul artistului de a avertiza asupra pericolului nuclear,
a militarismului, de a învăța din greșeli, de a trezi conștiințe. Militantismul
autorului reprezintă arma spirituală pentru salvarea planetei.
Artistul
nu privește cu mânie în urmă, doar semnalează cu o ușoară tristețe a metaforei:
„ – De la Cernobâl îți cad
dinții?
– Da,...Dacă nu-ți ții gura”.
Imaginile aduc
în prim – plan „dinții” copilei, persoanei mature si ai lui nenea Tibi,
sugerându-ne devenirea noastră. Aparatul de filmat se oprește pe zâmbetul de pe
chipul copilului. Balansul leagănului devine lent, parcă pentru a prelungi această
perioadă a vieții, inocența copilăriei. Dar intervine, foarte sugestiv, sunetul
lugubru, „vine lupul”, cadrul cu pădurea de pe munte. Această scena redă
nefastul din istoria minelor de uraniu (particular) si „nefastul universal” care
poate neantiza viața.
Același
sunet ne alarmează și în imaginea copilei cu moneda în mână. Cineastul ne sugerează
să reflectăm asupra supremației banilor în viața noastră. Unora banii le
pervertesc conștiințele, lăsându-se guvernați de mercantilism și nu de valorile
morale, de educație. Banul este idolatrizat, a devenit valoarea supremă a
planetei. Uităm că banul, ca simbol, are o valoare materială, că este răsplata
muncii noastre și nu un mijloc de vânzare – cumpărare a sufletelor.
Cu
câtă demnitate vorbește nenea Tibi despre munca lui. Iată, munca „zidește” și
caractere, chiar dacă era în perioada socialismului.
În
filmul lui Todică, unii oameni sunt la muncă, unii pe terasă „introduc aer în
pahar”. Toți scormonim în hățișul vieții (metafora imaginilor cu găinile). Iar
acest hățiș, la nivel mondial, este o imagine a discrepanței dintre zonele
bogate, puternic dezvoltate, cu înaltă tehnologie și cele sărace, slab
dezvoltate. Ce bine a surprins aparatul de filmat al lui Todică această tristă
realitate in cadrul cu porcii și antena digitală!
Marele
merit al filmului lui Ben Todică este acela că nu îngrădește imaginația
privitorului ci, din contră, o stimulează!
Filmul
este un strigăt, este pledoaria ființării, repetabila emoție a ciclului vieții (nașterea,
maturitatea, senectutea), vremelnicia terestră a ființelor și speranța în
perenitatea planetei. Unii se duc, unii se nasc, alții se duc, alții se
nasc,...
Constanța - Doina Spilca
Constanța - Doina Spilca
marți, 15 martie 2011
Eu
 |
            |
|
Interviu cu Doina Constanţa Spilca
Ben Todică, Melbourne, Australia
România trăieşte timpuri simultane. Îşi trăieşte mai nou doar clipa, momentul, aproape că nu îşi aduce aminte ce a făcut aseară. Nu mai are istorie şi nici nu ştie dacă viitorul există. Desacralizare. Încolonare. Du-l pe român în deznădejde, rupe-i lumea interioară şi atunci faci ce vrei cu el. În toată această involuţie apar oameni dăruiţi spiritual, oameni aleşi, oameni marcaţi de conştiinţa pentru bunul simţ, respect pentru viaţă şi semeni, pentru frumos şi integritate - excepţii care ţin neamul. Şi cu cât vor fi mai multe conştiinţe, toate adunate, vor vindeca starea de neîncredere care bântuie ţara.
Şi în timp ce sistemul cultivă neliniştea, oameni ca Doiniţa Constanţa Spilca se retrag în interiorul eului, deschid calculatorul şi compun. Creează clipuri pline de sensibilitate şi frumos, armonie perfectă de imagine şi sunet, pornesc pe drumul speranţei, iubirii, credinţei. Spilca este un artist sincer şi serios, un bun observator. Ea este capabilă să scoată eleganţa, frumosul şi lumina din întuneric. Ea pare că a găsit drumul spre inimile noastre şi ne cucereşte de la o vreme încoace. Clipul ei intitulat “Poveste de iarnă” de pe situl scdoina o încununează. E un adevărat leac pentru cel în căutarea frumosului, un balsam pentru suflet.
Constanţa Spilca e din Timişoara şi ea crede cu adevărat în darul divin şi locul paradisiac, în locul frumuseţii pure şi al iubirii veşnice. Acolo unde cuvintele nu sunt capabile să transpună, în care doar o mâna divină sau un talent dăruit te poate conduce. Acolo o puteţi găsi pe artistă, care prin clipurile sale ne invită la a ne lepăda de ego-ul nostru, a ne curăţi de grijile lumeşti şi a ne îngemăna cu divinul.
Am căutat-o şi i-am cerut un interviu:
Ben Todică: Dragă Doiniţa mulţi dintre spectatorii clipurilor tale ar dori să afle cine se ascunde în spatele acestor lucrări frumoase. Câte clipuri ai realizat până acum?
Doina Constanţa Spilca: Sunt multe, nu le mai ştiu numărul. Pe You tube sunt 16.
BT: Când ai început?
DCS: În copilărie îmi plăcea să pictez. Acum vreo 5 - 6 ani am început să mă familiarizez cu munca pe computer şi să-i descifrez tainele. Apoi am îndrăznit "să mă joc" cu imaginile.
BT: Cine ţi-a dat ideea?
DCS: La început realizam felicitări pentru prieteni. Miniclipurile erau cadourile mele pentru zilele lor aniversare. Apoi, în 2009, poeta Mariana Gurza m-a rugat să îi ilustrez câteva poezii. Au fost câteva stângăcii realizate în power point. Abia după ce un prieten, mentorul meu, mi-a explicat câteva reguli ale editării, clipurile au devenit mai "şlefuite", au crescut calitativ. Îi rămân îndatorată, îi mulţumesc!
BT: Ce urmăreşti, unde vrei să ajungi prin ele?
DCS: Este un hobby, o metodă de a mă desprinde de mercantilismul acestei lumi şi de a visa câteva minute într-o existenţă iluzorie a sublimului.
BT: Cum îţi alegi subiectul?
DCS: Subiectul vine spre mine. O imagine, o melodie, un eveniment care mă impresionează în mod profund, declanşează o trăire puternică, o poveste pe care, apoi, încerc să o transpun în imagini.
BT: Cine te finanţează?
DCS: Nu costă mult. E nevoie de un PC, de un program de editare video, destul de simplu, iar imaginile şi fondul muzical le găsesc pe site-urile gratuite, pe internet. Aşadar, investiţiile sunt minime.
BT: Clipul ”Poveste de iarnă” mi s-a părut superb, mirific montaj! Fascinant dans de lumini, fulgi şi confeti! Tot universul e în sărbătoare, e într-un continuu dans al constelaţiilor, o baie de stele, o simfonie a dorinţelor care te poartă în vis?!!!
DCS: Îţi mulţumesc pentru aprecieri, ştiu că ele sunt sincere. Şi eu consider "Poveste de iarnă" cel mai reuşit clip al meu. Sunt mulţumită, în mod deosebit, de două momente ale clipului:
1) la min. 1:20, când apare semnul "infinit" pe care l-am imaginat NAŞTEREA, care poate să fie Crăciunul sau naşterea galaxiilor (în funcţie de convingerile fiecăruia, creaţionism sau evoluţionism). Acest moment poate imagina şi naşterea noastră, e steluţa care parcurge apoi întregul clip.
2) Finalul clipului, l-am imaginat, de asemenea, cu două interpretări: vremelnicia noastră pământeană, prin morişca timpului (are pe ea morişti mai multe şi mici, sunt ale fiecărui individ), şi câte o stea căzătoare pentru fiecare dintre noi, poate e prea incifrat, şi/sau bucuria vieţuirii, o ploaie de artificii, confetii,....
Zborul, valsul,... fulgilor, pe tot parcursul clipului, poate imagina bucuria din perioada sărbătorilor de iarnă, dar şi zbuciumul nostru în această viaţă.
I l-am arătat unei cunoştinţe care este un antitalent artistic. S-a uitat la el, a spus că nu-i place, că nu a înţeles nimic şi l-ar nota cu nota 5 sau 6 (pe scara de la 1 la 10). L-am întrebat ce a simţit când s-a uitat la el. Mi-a spus "parcă am asistat la o şedinţă de hipnoză". Mie mi s-a părut că a fost un compliment extraordinar la adresa clipului.
BT: Îţi mulţumesc dragă Doina Constanţa Spilca, şi îţi vom urmări cu interes evoluţia pe site-ul scdoina.
Crearea şi postarea clipurilor pe you tube este modul Doiniţei de a dărui. Atunci când citeşti comentarii pe site-ul artistului, de genul: “Felicitări! Un cântec excelent şi un video pe măsură. Emoţionant...! Felicitări Doiniţa! Ce efecte frumoase are ! Tare mult aş vrea să ştiu cu ce program e făcut? Superb!!! Mulţumesc pentru delectare!!! Primăvară veşnică în suflet”!, nu poţi decât să fii mândru că există o speranţă, speranţa că vom fi scoşi din starea de griji şi nelinişte, din spaima teribilă în care ne aflăm şi să fiu convins că România viitorului va fi salvată de români “…ascultând de o altă raţiune, de cea a lui Dumnezeu." Dan Puric
|
 |
|
Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)
Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com
|
